Cine esti in Social Media Romania

Tu esti brandul
noiembrie 15, 2015
Charisma si Succesul Personal
noiembrie 21, 2015
Arata tot

Cand vine vorba de web esti judecat exclusiv in baza a ceea ce este observabil, spune specialistul in Personal Branding Dan Schawbel. De ce ar spune asta? Este foarte simplu. Nimeni nu cunoaste marea parte a celor ce alcatuiesc listele de prieteni de pe Facebook, Twitter, LinkedIn, Google Plus, Pinterest, Tumblr sau Youtube.

Nu poti decat sa iti faci o impresie, sa iti imaginezi lucruri despre cel care posteaza in baza a ceea ce posteaza, cum se manifesta, cum interactioneaza cand este provocat, cum vorbeste despre sine si despre altii.

Procesul perceptiei iti permite sa experimentezi lumea din jurul tau. Gandeste-te la toate intamplarile care stau la baza perceptiei tale. In orice moment privesti in jur obiecte si fiinte familiare, mirosi arome, inregistrezi sunete, toate acestea contribuie la construirea unei experiente constiente si iti permit sa interactionezi cu oameni si obiecte din jurul tau.

In cadrul perceptiei, stimulii vizuali, auditivi, tactili, kinestezici, olfactivi sunt integrati, organizati si interpretati ca informatii senzoriale pentru intelegerea mediului. Ceea ce predomina in online sunt stimuli vizuali, care contribuie la alcatuirea reprezentarilor tale despre oameni, fapte, evenimente.

Vei manipula aceste date, incercand sa dai un sens informatiilor care vor trebui sortate si vei cauta in memoria experientei anterioare informatii similare la care sa te raportezi. In psihologie se spune ca noi ” nu vedem lucrurile asa cum sunt ele, ci asa cum suntem noi insine”. Perceptia personala este si atunci cand emiti judecati despre ceilalti.

Prin intermediul experientei personale, vei face distinctii intre persoanele pe care le intalnesti si le vei cataloga ca fiind intr-un fel sau altul. Oamenii pot intalni provocari de tot felul. Uneori sunt capabili sa le gestioneze, alteori nu prea. Fiecare persoana, chiar si tu ai fost tentat/a sa evaluezi un om, o situatie prin prisma propriilor interpretari. Aceasta este perceptia.

In general, oamenii interpreteaza selectiv ceea ce vad in baza propriilor interese, experiente si atitudini. Perceptia este o componenta importanta a comportamentului uman. Prin prisma modului in care filtrezi realitatea, aceasta iti poate parea plina de primejdii, sau dimpotriva plina de oportunitati. Daca esti o persoana optimista, cu umor, dornica de socializare, te vei integra usor in orice mediu si vei fi placut/a pentru modul in care iti vei transmite informatiile si vei raspunde celor cu care vei interactiona.

Toate actiunile tale in online sunt oglinda ta si aceasta oglinda reflecta modul in care esti perceput. Nu conteaza ceea ce gandesti, daca ceea ce postezi este exact ceea ce este perceput de ceilalti. Aceste aparente, ca si in viata reala conteaza enorm. Tu alegi in orice moment asupra carui aspect din realitate sa ii dedici o mai mare importanta si toate alegerile tale se vor reflecta in valorile si preocuparile tale.

In consecinta, va trebui sa existe discernamant in ceea ce promovezi in exterior, sa stabilesti granite personale si profesionale intre ceea ce poate fi spus si ceea ce ai transmite unor prieteni foarte apropiati, deoarece pe internet se creeaza iluzia familiaritatii si aceasta este o mare capcana.

Este adevarat ca social media si accesul facil la tehnologie,a generat o dezinhibitie pe internet, insa fara sa stie multi romani si-au adus grave prejudicii imaginii publice, deoarece perceptia in online este necrutatoare si etichetele sunt puse rapid, prin preferinta sau respingerea acelei persoane din partea unui recrutor, sau a unui posibil colaborator.

Daca iti propui doar sa starnesti o reactie imediata, sa obtii un like sau un share astazi, incearca sa privesti putin in perspectiva, sa afli daca aceste postari si comentarii ti-ar putea prejudicia imaginea in viitor.Imaginile curg, uitarea este o realitate cat se poate de omeneasca, insa google este o interfata umanizata cu o tehnologie extrem de performanta. Google nu uita nimic, el arhiveaza, indexeaza, clasifica si furnizeaza la cerere in baza unor cuvinte cheie informatii despre tine oricui le acceseaza.

Acum, ca ai aflat aceste informatii cum ai vrea sa fii perceput/a? Esti sigur/a ca ceea ce iti place astazi, sau ceea ce comentezi, nu este ceva de care sa te rusinezi si te-ar putea reprezenta in viitor?

Nu poti controla modul in care te percep ceilalti, insa ai libertate deplina in privinta modului in care vei alege sa te promovezi. Reflecteaza te rog la ceea ce inseamna perceptia in online si la modul in care aceasta iti poate valoriza sau devaloriza Brandul si actioneaza in consecinta. Cine esti in online este feedback-ul audientei tale vizibile si invizibile, este ceea ce vorbesc ceilalti despre tine in absenta.

Te invit sa parcurgi oferta si serviciile mele. Rezerva acum o programare pentru o consultanta personalizata in functie de buget si prioritati. Mult Succes!