Managerii de HR te evalueaza in Social Media

Fire up your power – Firewalking Bruno Medicina
mai 7, 2016
Gandeste-te la o viata mai buna – Jim Carrey
mai 18, 2016
Arata tot

Realitatea este ca un numar tot mai mare de angajatori si profesionisti de top, managerii de HR vizioneaza profilul in social media al viitorilor canditati pentru posturi de conducere, pentru slujbe care implica salarii mari, bonificatii consistente si responsabilitatea postului vizat.

Un raport din Marea Britanie a ajuns la concluzia ca peste 64% din managerii de HR vizualizeaza profilurile persoanelor care aplica pentru job-uri si 41% ii resping in urma concluziilor la care ajung parcurgand aceste profiluri.

Platformele sociale prin serviciile on-line pe care le pun la dispozitie, furnizeaza o multitudine de date mai relevante sau mai putin relevante, din viata personala si profesionala. Este nevoie de o gestionare eficienta a profilurilor din social media, pentru separarea acestor informatii.

Microsoft recomanda ca oamenii sa-si pastreze profilurile online actualizate si exacte. Social media inseamna ca o mare parte din datele profesionale si personale sunt proprietate publica, de aceea pot fi accesate si folosite de companii in interesul acestora.

Potrivit studiului, Microsoft a economisit mii de lire sterline care erau destinate recrutingului prin intermediul Linkedin, decat prin angajarea unui headhunter. David Bloxham, director de recrutare la compania SGC a declarat ca exista o schimbare uriasa in modul in care se realizeaza recrutarea in prezent, prin posibilitatea scanarii profilurilor dorite si primirea rapida a unui email cu toate datele solictate.

El a sfatuit viitorul aspirant de job prin intermediul platformelor sociale, sa se inscrie in cat mai multe grupuri, sa interactioneze cu membrii acelor comunitati de specialisti, sa obtina cat mai multe recomandari posibile.

Pentru a-ti gasi un job mai bun, trebuie sa iti construiesti din timp bazele carierei tale si sa ti-o administrezi corespunzator in on-line prin intermediul profilurilor sociale, pentru a te diferentia de celelalte persoane care a o pregatire asemanatoare cu a ta.

Autopromovarea presupune sa le arati si altora ce poti, ce stii sa faci, ce esti gata sa oferi. Pe televizor, in ziare, reviste, pe internet au aparut deja profesionisti din diverse domenii care au inteles ca trebuie sa faca un pas in fata pentru a rupe randurile si a-si extinde serviciile si competentele prin intermediul oricarui canal de comunicare posibil pus la dispozitie.

Daca nu intelegi necesitatea acestui nou tip de abordare ai incurcat-o, pentru ca trebuie cumva sa iesi in evidenta. Ar fi ideal daca realizarile tale s-ar putea lauda singure, numai ca majoritatea oamenilor pentru care lucrezi, sau vei lucra, habar nu au de tine. Vei sfarsi prin a te resemna, acumuland frustrarile inevitabile, observand cum alti colegi mai putin competenti, mai putin talentati sunt remarcati si promovati in detrimentul tau.

Exista si o fata intunecata a autopromovarii si aceea este lipsa de masura in prezentarea ta intr-o lumina favorabila. Unii se cred geniali, nemaipomeniti, extraordinari. Se lauda non-stop pe retele, despre cat sunt de grozavi si importanti. Uneori este greu sa delimitezi, unde se incheie autopromovarea si unde incepe lauda de sine egotica, degenerand din acceptabila in nesuferita.

Autopromovarea vizeaza mai degraba aspecte exterioare: aptitudinile si realizarile tale care pot schimba viata oamenilor, aduc un plus de valoare pe piata, pot fi utile companiei si colegilor.

Sfidarea celorlalti tine de aspecte personale, de maturitatea ta emotionala, de complexele tale de superioritate care au la baza neampliniri personale si sentimente de inferioritate. Oamenilor nu le plac laudarosii, dar atata timp cat nu intreci masura cu prezentarea ta intr-o lumina favorabila in detrimentul celorlalti, este acceptabila promovarea personala atunci cand este posibila.

De cate ori ai ocazia, vorbeste despre munca ta, cu entuziasm, despre progrese si proiecte, evenimente la care participi, numai daca acestea exista si merita sa fie aduse in discutie. Asigura-te ca iti sunt recunoscute meritele, dar si ca ceilalti colegi care participa alaturi de tine la proiecte de acelasi privilegiu.

Recunoasterea meritelor echipei, in care tu ai lucrat sau ai fost coordonatorul te va ajuta sa-ti construiesti reputatia de care ai nevoie in gasirea urmatorului job prin intermediul retelelor on-line din social media.

Mentionarea meritelor colegilor, ii va determina pe o parte din acestia sa iti ofere feed-back natural, pentru ca vor dori sa sarbatoreasca succesul alaturi de tine. Nu va mai trebui ca tu sa depui eforturi pentru a le atrage atentia asupra ta, pentru ca din acel moment, ei vor fi cu ochii pe tine.

Nu permite altora sa isi asume merite de pe urma muncii tale. Asigura-te ca esti vizibil/a pe suficiente platforme, ca figurezi in grupuri profesionale, ca esti inscris/a la cursuri de profil, participi la evenimente, ca ai responsabilitati. Asociaza-ti numele cu diverse activitati din afara programului care au legatura cu personalitatea ta.

Cu cat numele tau apare mentionat in mai multe locuri, cu atat vei beneficia de mai multa recunoastere. Este bine sa ai o perspectiva clara despre cat de mult valorezi la locul de munca. Intre a te promova si a nu te promova deloc exista o linie fina de demarcatie pe care profesionistii, persoanele echilibrate emotional o simt intuitiv.

Suficienta de sine, indeparteaza oamenii, te izoleaza de grup. Colegii te vor evita, proiectele comune vor avea de suferit, seful va avea un comportament rezervat si suspicios. Pe masura ce vei inainta in ierarhie vei avea nevoie de suportul oamenilor care te cunosc, dar si de cei care isi culeg informatiile din alte surse, cum sunt cele on-line. Fa-te cunoscut fara a fi luat drept un nemernic obsedat de promovare, in cel mai subtil mod cu putinta.

Familiarizeaza-te cu specificul platformelor sociale care pot fi folosite pentru promovare si incepe de azi sa iti creezi profiluri coerente, care sa te ajute in cariera si in viata. Primul impuls al unui angajator care ti-a triat Cv-ul dintr-un teanc de alte cateva zeci pentru a se decide, este sa stabileasca niste criterii de departajare si o poate face cautandu-te pe platformele sociale si pe google.

Fara o strategie de marketing personal, informatiile culese nu vor reusi sa transmita impactul pe care tu il doresti, pentru ca esti subiectiv, nu ai experienta in a te vinde, nu te cunosti foarte bine, nu ai idee despre ceea ce asteapta recrutorii de la tine.

Dezvoltarea internetului, mutarea tuturor activitatilor in virtual, expunerea vietii personale si profesionale, toate aceste aspecte au condus la aparitia unui domeniu nou si a unei noi profesii: Specialistul de Branding Personal, sau Specialistul de Promovare Personala in on-line.

Acest profesionist iti construieste prezenta pe internet in urma unei evaluari initiale a amprentei virtuale si iti ofera un feed-back despre informatiile culese pornind de la punctul zero al analizei. Pentru a realiza o prezentare profesionista a profilului tau in online, acest profesionist care detine cunostinte de psihologie umana, comunicare si PR, marketing digital si social media, te cunoaste mai bine discutand cu tine, aprofundeaza informatiile despre personalitatea ta, despre dorintele si valorile tale si stabileste impreuna cu tine strategia de promovare pe care o va implementa in on-line pentru ca tu sa iti gasesti job-ul visat, sa te bucuri de recunoastere si notorietate in spatiul public.

Recrutarea prin intermediul retelelor sociale a devenit una din metodele cele mai des folosite pentru gasirea viitorilor candidati, tocmai datorita acestui fapt ca exista pe internet milioane de informatii despre realizarile personale si profesionale ale oamenilor si oferta de angajare capata mai multa vizibilitate pe platforme de socializare, eludand site-urile profesionale in care anuntul apare doar contra cost. Pe de alta parte si posibilitatea ca oferta de angajare sa fie atractiva pentru persoane la care mesajul nu are sanse sa ajunga pe filierele cunoscute, creste direct proportional.

Exista un avantaj reciproc de pe urma caruia are de castigat toata lumea: recrutorul care are o baza de date mai mare si mai diversa, gratuita si generoasa in date mai putin controlate de emitentul Cv-ului si viitorul candidat care are ocazia sa se prezinte intr-o lumina favorabila, informala si oportuna prin consolidarea reputatiei si crearea unui Brand Personal puternic, un nume in bransa in care activeaza.

Mult Succes!