Interviu Fluxymedia cu Silvan G. Escu

Vernisaj Filomela Bucur
noiembrie 5, 2017
Ballet Fitness Romania cu Catalina Popescu
noiembrie 18, 2017
Arata tot

Cine esti si ce ne poti spune despre tine?
• Dacă mi-aş asculta instinctul, care mă îndeamnă să fiu infatuat, aş putea spune că sunt definitia atipicului, măcar ca expresie. Altfel, ca varf timpic sunt mai batran decat vremea si mai vremelnic decat efemerul.

Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru scris?
• Nemaiavand ce face…m-am apucat de ceea ce ai zis tu! Am făcut-o îngrozitor şi neruşinat de tarziu, la batranete, abia dupa ce am descoperit adevaratul sens si scop al potrivirii cuvintelor. Asadar, invers decat Arghezi!

Care este stilul literar cu care cochetezi?
• Imi place sa ma tavalesc, era să zic ca porcul, printre litere si cele care se lipesc de mine sub forma aleatorie de cuvinte le folosesc aproape aşa cum se imprimă pe şorici, pardon, pe piele! Şi din acest motiv scriu cu aplecare literara până la pământ, casă-I amuşinez rostul, dar si cu placer perversa orice despre orice şi oricine.

Despre ce anume iti place sa scrii pe Blog-ul Cotroceni?
• În principal pe blog, dar şi pe Facebook, scriu cu deosebire – fără să fac nici o deosebire!- despre oameni în general ( maior!), însă mă dau(cu pletele!) în vânt după acei simpatici, dar de tot râsul, oameni ai tavernelor mohorate….are balta peste!

Cand va avea loc lansarea urmatorului tau album de poezii?
• Urmatorul volum de poezie este unul….de proza (cam) scurta şi a aparut deja la editura Astralis, iar in curandul apropiat, mai precis pe 26 noiembrie va fi prezentat la Targul Gaudeamus de pe 26 noiembrie.

Unde te putem gasi si citi zilnic?
• Sunt de gasit in fiecare zi…in Matiz! Da, Chiar nu e departe de adevăr. Dar şi pe strada, la telefon, iar de citit, evident pe blog, pe e-mail, pe Facebook, iar pentru insistenti si seara, chiar noaptea. Tot asa! Pe-afară, prin pom, pe casă…

Mai exista si alte volume publicate?
• Doua volume de poezie: Necerute justificari si Minut infinit, de asemenea trei volume de antologii, la editurile ,,Amurg Sentimental” şi ,,Astralis”. Toate dragi sufletului meu…mai ales fiecare !

• Unde ne putem delecta cu postarile tale?
• Pe Profilul de Facebook si pe Blog-ul site-ului Cotroceni www.cotroceni.ro.


• Pe blog-ul site-ului Cotroceni postezi periodic sub pseudonim si reusesti sa surprinzi de fiecare data intr-o maniera haioasa cititorii. Cum ti-a venit aceasta idee?

• Eu i-am venit ei.De hac! Apoi, considerându-mă boss, s-a lăsat uşor pe vine, în semn de respect. Şi aşa deşi astăzi, lăsându-mă să mă crăcănez cât mă ţin ştanoagele, iar în pauze (cele de inspiraţie, ale mele şi de expiraţie ale ei) imi face cu ochiul strengăreşte, arătând cu capul însus, spre Deal.

Recomanda-ne niste poezii de suflet
• 1. Necerute justificări
• 2. Copacul cu metafore
• 3. Întâlnire finală
• 4. Cuib fără cuc
• 5. Pasărea de piatră
• 6. Iarba care…
• 7. Gaura din timp
• …TOATE!

• Se găsesc pe blog, dar şi în volumele pomenite mai sus.

Ce ai vrea sa aprecieze cititorii?
• Inafara de vestimentatie, orice.

Care este mesajul tau pentru ei?
• Mesajul este simplu: Nu ma scapati din ochi (vedere)!

Preluare postari Silvan G.Escu Cotroceni.ro

100% DELOC

♦♦♦Cel mai puţin nimic adică, dacă pot spune aşa. Şi ştiţi bine că pot, fiindcă am fost prevăzător şi mi-am luat permis de putut. Aş putea spune şi că 100% DELOC ar putea însemna şi maximum de NIMIC, şi n-ar fi deloc (!) greşit.

♦♦♦Cum am scris şi în titlu, aşa sunt multe lucruri, unii oameni, unele acţiuni ale lor. Asta nu pentru că toate cele pomenite nu ar exista, ci pentru că existenţa lor este din păcate inversul vieţii lor. Acel nefericit invers care practic le-o anulează, lăsând-o fără pic de conţinut, nu chiar vidă, findcă ar putea fi plină cu aer. Doar.

♦♦♦Dar, ca să fiu concesiv, deşi mi-e greu, aş putea spune că DELOC nu înseamnă neapărat (de nimeni !) nimic sau nimeni, ci acel sau acea ceva care are zero valoare de inventar, atunci când este pus pe cântar.

♦♦♦DELOC reprezintă, chiar şi atunci când se prezintă reverenţios, cel mai puţin PUŢIN posibil din cât ar fi necesar pentru a fi sesizabil. Paradoxal, chiar împotriva oricărei logici încărcată cu ceva altfel decât deloc, DELOC-ul meu, mă rog, de care vorbesc eu în scris, este vizibil uneori, culmea, chiar prin inexistenţă. Vă rog – doar asta pot să fac pentru voi!- să nu mă luaţi în balon, considerându-mă aşa cum chiar eu ştiu că sunt, dar vă asigur că mi-am câştigat la loto dreptul de a fi stângaci în logică şi exprimare. Şi – dacă e să gândim invers, ceea ce mie mi se întâmplă foarte des – în mod cert la fel de paradoxal, prezenţa, altfel infinit de discretă a DELOC-ului, este în unele cazuri benefică. Fiindcă în aceste situaţii lipsesc (motivat) repercursiunile, efectul negativ al existenţei sale, nenecesare în ultimă instanţă, acolo unde este posibil să-şi bage coada justiţia ( logicii, era să zic !)

♦♦♦Şi – încă un paradox – alteori nu este deloc greu să observi, mai ales la alţii, (vedeţi, vă introduc şi pe dv. acolo unde vreau eu), să depistezi DELOC-UL!

♦♦♦Îmi bag amândouă mâinile în buzunarul de la ceas, în acelaşi timp, ca să nu le discriminez, şi caut cureaua lui. A ceasului, pe care unii, mult mai inteligenţi, mai scrupuloşi şi mai exacţi decât mine îl numesc oră, cea care are minute, fiind în acest fel mai apropiată de TIMP. Dar, o caut în zadar, n-o găsesc şi – deşi-mi pipăi atent toate cotloanele buzunarului – totuşi nu dau decât de DELOC. Descopăr în locul unde se află un mare gol, pe care-mi permit să-l numesc fără pic de ruşine 100% DELOC. Este o adevărată mostră de DELOC pur, absolut. Şi deşi această (ne) găsire îmi provoacă o tristeţe egală cu ea însăşi, mă consolez cu gândul că la un moment dat, cel ultim, voi deveni un DELOC absolut. Bineînţeles după ce voi parcurge toate etapele, până când în loc să scad, voi creşte spre partea superioară a DELOC-lui pur, cel pe care-l numesc 100% DELOC.

♦♦♦La final – finalul acestui articol, deocamdată, nu vă bucuraţi ! – pot să afirm că nu m-aş mira deloc ca măcar cineva să-mi critice chiar şi DELOC-ul definitv.

99% De LOC-ul diN cOTROCEnI

S g. E

DINCOLO

Dincolo de nori, în prelungirea lor,

Ce e pe-nalta boltă o să aflaţi şi voi,

Acolo e-un început de viaţă-n doi,

Născută pentru speranţa noastră.

Desprinşi, plutim pe spatele norilor,

Privim doar în sus şi doar în faţă,

Oricum nu ne pasă ce este sub noi,

Lăsăm în urmă cohorte de strigoi.

Dincolo de nori, acolo, sus de tot

Păzeşte-un vameş rezemat de poartă,

Văzându-ne, nu e surprins deloc,

Ne aştepta, apoi făcând privirea roată:

Doar voi, e-aceasta-a voastră soartă?

SINONIMIA NIMICULUI PITIC

♦♦♦În mod paradoxal cel care leagă firele unei acțiunii este un pitic care stă ascuns, culme a disimulării perfecte, chiar în sine însuși ca să nu fie descoperit de cel mai mare pitic, știți voi care, și să i le dezlege ca pe șireturi.

♦♦♦Semnificanții diferiți, oricât ar părea de bizar, sunt cei care exprimă aproximativ același semnificant, chiar dacă prin natura lucrurilor controlate îndeaproape de destin este unul trist și singur.

♦♦♦Ce am vrut să spun cu asta mă (vă) veți întreba cu toții, dar pentru că nu sunt în stare avansată de ebrietate ca să vă pot explica o las pe altădată, sau, dacă țineți neapărat, vă las pe voi să dați răspunsul așteptat ( și de mine!).

♦♦♦Potrivit definiției curente, scăpată ca prin minune de intoxicația alimentară cu curent AC/DC, sinonim este la mare distanță de identic și la egală cu el însuși distanță de aproximativul lui. Există două sau mai multe cuvinte pentru același sens, unic i-am putea spune fără teama că am putea intra în coliziune frontală de exprimare prin negare cu cei de la circulația periferică.

♦♦♦Cei care nu înțeleg nimic, dar nu e vorba de acel nimic de mai sus cum greșit s-ar putea crede, din ceea ce spun, înseamnă că n-au făcut aceeași școală cu mine, dar mai ales invers.

♦♦♦Ideea este că înțelesul aproximativ al unui cuvânt, fie el și nerostit, dar exprimat gestic, sau poate tocmai de aceea, se întinde, desfăcându-și larg brațele a permanentă relaxare, pe o plajă mai mult lată decât lungă, ceea ce nu este chiar în regulă, cum aș zice eu dacă aș fi relaxat. Pornind de la această idee greu de înțeles totuși – și vă dau dreptate – oricât și oricând ne-am strădui nu putem omite ceea ce trebuie ținut (cu forța) minte. Desigur, cu excepția de la regulă unde îl identificăm pe cel care are acest prost, dar uneori salvator obicei, acela de a minți. Drag nouă tuturor dealtfel. Evident, dacă ne referim la stratul superior, în sensul (giratoriu) elevat al limbii care trebuie să fie unul curgător.

♦♦♦Este vorba, cea care doar zboară, planând ușor, dar insinuant pe deasupra scrisului, așadar e vorba de diferențiere cu (rock’n) rol de precizare, ca atunci când se precizează funcția, ce poate fi una de general dar cu grad de căprar. Și cu toate astea (cu gradele lipsă la apel) ocupă un loc (post) superior doar fiindcă este mai sus cu pregătirea fizico-tactică decât genunchiul broaștei, exact când aceasta are apă acolo.

♦♦♦Cei care fac această mențiune în loc de premiu, în afară de mine desigur, sunt tocmai cei care completează cu pixul definiția Nimicului pitic, enunțat de mine din grabă în titlu. Dar poate că nici nu există, așa că să-i fie de bine. Și la fel și vouă, evident dacă existați.

niMICUL absoLUT diN cOTROCEnI

S g. E

CE MAI VREM DE LA EL?

♦♦♦Deşi ne-a dat totul, noi tot mai vrem, mereu şi mereu, ceva de la el, fiindcă ne-a obişnuit să primim şi pentru că nu ne simţim întrutotul stăpâni pe picioarele noastre, moi încă, având genunchii îndoiţi a umilinţa neîmpliniţilor, a neputincioşilor. Probabil, ori n-am înţeles ce a vrut de la noi, fie, cei care încercăm să călcăm pe urmele paşilor săi, nu suntem capabili să ducem mai departe ştafeta versului său niciodată repetabil.

♦♦♦De la el vrem totul, ba chiar şi dincolo de acest tot, nu ştiu cum, dar avem impresia că ne este încă dator, doar fiindcă i-am urmat…

♦♦♦Nu ne putem închipui pe altcineva care să fi încercat unduiri de sunete şi de ritmuri curgătoare, vărsându-se molcom într-un cântec şoptit cu superioară simţire artistică ca în versurile sale, cele de toată lumea nu numai simţite, dar atât de des şi de meritat reproduse în diverse momente.

♦♦♦Citiţi şi vă minunaţi! :

♦♦♦,,Şi dacă ramuri bat în geam

Şi se cutremur plopii…”

♦♦♦Doamne, pare atât de simplu, atât de firesc! Da, însă doar fiindcă a spus-o (scris-o) el. Iar aceste minunăţii de metafore, chiar dacă nu sunt comune, şi nu sunt, ele ar putea fi revendicate ca fiind ale tuturor, atât de directe sunt că par a avea întâietate în a înfăţişa ideea în întreaga sa goliciune pentru a fi exprimate unversal. În integralitatea lor, a ideilor exprimate în acest unic fel, acestea aparţin cumva tuturor, tocmai fiindcă ei se pot recunoaşte în ele.

♦♦♦Limbajul eminescian ne aparţine, mai exact spus ne folosim de el doar ca vorbe disparate, fiindcă altfel împerecherea fecundă şi orânduirea lor în versuri nu au cum să fie egalate. Încă. Sau poate niciodată.

♦♦♦Cine altcineva până la el a fost atât de vehement, dar nu strigând, ci înfierând, stigmatizând în versuri de o rar împlinită responsabilitate poetică şi politică ,, o lume de panglicari în ale ţării”, ,,fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii”, sforăitori de vorbe fără noimă despre virtute şi despre patrie, secii de fior naţional. Valabil şi astăzi.

♦♦♦Prin particularităţile verbale ale gândirii şi ale exprimării sale, Eminescu s-a distanţat într-atât de precursori şi chiar de contemporanii săi încât feţele lor literare, ale acestora din urmă, se estompează şi se pierd dincolo de orizont, în negura zărilor şi-a vremilor. Ei nevând decât vina de a fi trecut pe lângă ei lumina incandescentă a Luceafărului. El este veșnic trăitor în ,, secoli ce se torc”.

♦♦♦Cei mai mulţi dintre criticii de seamă ai literaturii române consideră că Eminescu nu şi-a încheiat opera, de parcă nu ar fi reuşit să-şi încheie toţi nasturii de la jiletcă. Şi asta pentru că au avut de ce anume să se agăţe (!) ca să nu cadă în plasa de susţinere a adevărului, crezând că sunt sprijiniţi de chiar vorbele Zeului:

♦♦♦,, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit” .

♦♦♦Reţineţi, ,,etern neisprăvit”, fiindcă există şi o eternitate a neisprăvitului, neisprăviţilor !

♦♦♦Dar Eminescu nu-i bagă în seamă nici după o veşnicie de ani, iar noi ar fi trebuit să ştim deja că el nu a putut fi niciodată mulţumit, având în vedere cât de mult ar fi putut oferi, aproape la nesfârşit. Asta nu înseamnă însă că nu a fixat pentru totdeauna în conştiinţa urmaşilor valoare estetică în cel mai înalt grad. Pe baza acestui grad el a obţinut cea mai înaltă funcţie în poezia românească dintotdeauna.

♦♦♦El a fost în egală măsură și gânditor adânc și poet profund. A fost atât de scurt în existență pe cât de îndelungat ca trăire literară și nu numai, a fost. De fapt este. Aproape veșnic.

♦♦♦Limba artistică a lui Eminescu sună deja altfel decât până la el și mult timp de-acum încolo, poate veșnic, de după el, fiindcă el a sintetizat toate acordurile făcute de înaintași, lăsând moștenire o limbă alcătuită din infinit de sensibile coarde ale geniului său poetic, înainte de toate național.

♦♦♦Am putea, dacă sufletul ne-ar vibra a poezie, să facem din 15 ianuarie cea mai importantă zi a anului, a neamului.

SILVAN G ESCU

ZIUA PORTILOR DESCHISE IN PUSCARII

♦♦♦Este un fel de porţi deschise la muzee, doar că exponatele sunt vii, ba chiar cei mai mulţi dintre ei sunt oameni. Numai că nu sunt unii cu adevărat de admirat, însă chiar dacă se află după gratii, ei nu sunt la Zoo ca să bucure privirile vizitatorilor, primind în schimb coji proaspete de banane. A cui idee o fi fost?

♦♦♦Auzi tu, porți deschise! Probabil cât mai larg ca să încapă toți românii. Felicitări inițiatorule!

♦♦♦Sunt convins că cel care a avut-o va fi în mod cert felicitat de superiori, poate chiar recompensat financiar sau – de ce nu – avansat, dacă nu cumva este chiar el superiorul.
Şi totuşi, făcând haz de necaz, ce-ar fi ca o parte dintre vizitatori să închidă poarta pe dinăuntru şi – gândindu-se cât sunt de vinovaţi – să rămână acolo auto – închişi, punându-și ei înșiși cătușe, după care să-și fixeze singuri pedeapsa în funcţie de gradul de vinovăţie liber consimţită. Asta ar însemna cu adevărat spirit civic, demnitate şi onestitate.

♦♦♦Iar cel care a avut această idee ar trebui să o pună el însuși în practică, dând astfel el primul exemplu, în calitate de onest șef.

♦♦♦Ultima parte a frazei de mai sus a fost o glumă neruşinată, de neluat în seamă nici măcar de cei care se consideră șefi vinovaţi, chiar dacă au doar vina că nu-și dau seama.

♦♦♦Este ca și cum noi am privi orizontul de la el de-acasă spre încoace.

♦♦♦Amuzantă şi tristă în acelaşi timp această iniţiativă – a porților deschise la nasturi – luată parcă de sfatul porcilor nebeţivi din ,, Ferma animalelor ” al cărei patron care nu a urmărit să obţină dividende a fost capitalistul George Orwell. Conform spuselor sale toate animalele sunt egale, doar că unele sunt mai egale. Este valabil însă în primul rând pentru oameni, mai ales pentru cei cu prea mult bun simț, care știu ce înseamnă simțirea, cărora le place să fie scărpinaţi pe burtă. Aşa-i că este o senzaţie foarte mişto?

SILVAN G. ESCU

ARIPI ASCUNSE IN GENE

♦♦♦Aproape că-i este milă de cei ca noi, normali ne place nouă să ne numim într-o efuziune firească de oameni, unii dintre noi infirmi sufletește, poate fără vina noastră, ea știind deja că nu suntem în stare să aplaudăm simplu, doar cu bătăile inimii, așa cum numai ea știe să o facă. Noi, ceilalți, o facem doar cu mâinile astea ostenite de atâta nefăcut și de foarte multe ori nevrednice și păcătoase, cu care ne automângâiem neputințele și maculăm albul frumuseții pure, aflată la doar doi pași de noi dealtfel.

♦♦♦Ea nu știe să plângă râzând, iar dacă ar face-o, cu siguranță ar fi nevoită să-și șteargă lacrimile cu genele, fluturându-le a bucurie, a iubire pentru frumosul din oameni, pe care ea îl găsește și acolo unde nu există.

♦♦♦Ea nu știe decât să râdă, păstrând lacrimile bine strunite în colțul ochilor, pentru ca – de acolo unde nu ar trebui să stea prea mult, ca să fie mereu proaspete – să fie sorbite de privirile noastre hipnotizate de un firesc greu de deslușit, ca o revărsare de talent și frumusețe a sufletului, incomparabile.

♦♦♦Într-un fel straniu pentru noi, greu de gestionat, ba chiar și doar de admis, dar atât de natural pentru ea, această minune de om plânge cu umerii și râde cu ochii, la baza cărora surâsul permanent se simte la el acasă.

♦♦♦Să nu ucizi o pasăre cântătoare zice titlul unui film celebru. Această pasăre cântătoare cu aripi de îngeri în gene ne ia cu ea în zbor legănat de adieri de vânt și ne așează pe umeri de stele, acei umeri care nu plâng niciodată pentru că stelele nu știu aceste descărcări de durere, ele fiind toate doar zâmbet.

♦♦♦Această pasăre împrăștie cu aripile genelor sale atât de generoase pulberi de talent și valuri de lumină, ne arată tuturor și fiecăruia în parte locul unde ar trebui să ne aflăm, uneori doar pentru căutatul refugiu spre noi, dar cel mai adesea pentru necesara meditație, pentru descoperirea valorii noastre, pentru obligatorul exercițiu de spiritualitae de care avem atâta nevoie, pentru regăsirea dorințelor și a posibilelor idealuri care se află la o așa mică distanță de noi.

♦♦♦Rămâne doar să avem puterea să le privim cu alți ochi, cum sunt cei ai acestei păsări, acei ochi senini, mereu surprinși de căte putem să oferim, numai să vrem.

♦♦♦Am primit încă o dată o lecție de cum trebuie să ne uităm în primul rând la noi, dar să mai păstrăm ceva, să ne mai rămână privire și pentru ceilalți.

♦♦♦Mulțumim pentru această lecție oferită cu o așa mare bucurie și generozitate în mod gratuit fiecăruia din noi.

SILVAN G. ESCU

CACIULA LUI BRANCUSI

♦♦Prea mică pentru capul său de uriaş artist, prea largă pentru cultura acestui neam ( prost, ar zice unii mai hâtri, care sunt de fapt şi cei mai realişti ).

♦♦♦Prea important pentru cultura universală, prea neînsemnat pentru ţara pe care a purtat-o mereu în suflet, în conştiinţă, în arta sa, în atelierul său – în întregime garnisit cu obiecte tradiţionale. Nu este acesta un semn de recunoştinţă, de iubire fără margini pentru valorile pământului strămoşesc ?

♦♦♦Căciulă pe care o purta cu mândrie ţărănească în chiar sofisticatul oraş al luminilor, adevărat aspirator al valorilor culturale ale întregii lumi.

♦♦♦Ne ţigănim, că asta ne e firea, fir-ar ea să fie ! Ne ţigănim pe seama unei lucrări, o mare capodoperă de-a sa, când de fapt ar trebui s-o punem în cavoul său, să se odihnească aşa cum îi spune numele, cuminte ca şi Pământul care l-a născut. Atât de mare ! Pământ care se simte văduvit de neprezenţa lui – fie şi doar a osemintelor sale – în îmbrăţişarea sa ancestrală. Asta fiindcă nu facem nimic în acest sens, în afară de acele lucruri fără sens, evident. Adevărate ,,capodopere ” ale inutilităţii, la care suntem cei mai pricepuţi.

♦♦♦Atât de mult ne place – parcă fudulindu-ne cu asta – să se ştie că este al nostru, să ni-l revendicăm, ca pe un bun personal, al fiecăruia. Însă doar declarativ, fără nicio altă asumare. Doar ne prefacem că facem. Nimic.

♦♦♦Guvernul a avut neruşinata iniţiativă de a cerşi bani de la populaţie, ca pentru o pomană culturală. În timp ce romănii – falşi enoriaşi – au buzunarele cusute cu aţa nesimţirii. Rotunjindu-şi atent boticurile a repulsie, de parcă acea capodoperă ar fi urât mirositoare. Boticuri fie rujate, fie roşii de la atâta băutură, pentru care cheltuie înzecit faţă de infima contribuţie solicitată ( cerşită ) de Guvern. Ei, românii, ţin nasul ridicat a superioritate. Însă una inferioară, dacă păermiteţi.

♦♦♦În urmă cu vreo trei săptămâni am venit cu un comentariu la o postare făcută de mândrul Lucian Mândruţă, cel parfumat cu mirosul de pipi al motanului ( Felix, ce aţi uitat ! ). Cel care nu a catadicsit să îl ia în seamă şi să-l răspândească ; nu că ar fi al meu.

♦♦♦Era o propunere. Aceea ca Guvernul – care este stăpânul inelelor din fiecare judeţ, prin reprezentanţii săi, prefecţii – să dea o la îndemână dispoziţie. Anume, ca fiecare localitate – peste 3.000 în toată ţara- să contribuie în medie cu 2.000 de Euro şi astfel s-ar acoperi suma în discuţie. În umilitoarea discuţie.

♦♦♦Ce neam de ipocriţi, ce ipocriţi falşi, ce falşi melancolici plini de colici, ce melancolici laşi, ce laşi deplorabili !

♦♦♦Un sincer bravo ruşinii noastre !

♦♦♦Lua-ne-ar cuminţenia cu ea în pământ. Pe toţi.

NeCIOPLITUL diN COTROCENI

S g. E